Strigător la cer. Mai mulți angajați ai APAREGIO, trecuți pe lista neagră pentru că au vorbit cu jurnaliștii despre bătaia de joc la care sunt supuși

0
592

Situație revoltătoare la Aparegio Gorj. Mai mulți angajați ai societății de apă și canal au fost trecuți pe o listă neagră pentru a fi sancționați după ce au vorbit cu presa despre salariile mici pe care le încasează și despre umilința la care sunt supuși la locul de muncă. Aceștia au discutat, pe 21 martie, cu jurnalistul Narcis Daju și s-au plâns că nici directorii și nici liderii sindicali nu ii bagă în seamă. Deși în filmarea realizată de colegul Narcis Daju se vede clar că oamenii au avut un limbaj decent si nu au fost puși pe scandal, conducerea societății a fost extrem de deranjată de curajul muncitorilor de a da din casă. Video aici:

Dramă. Muncitorii de la S.C. APAREGIO GORJ S.A., batjocoriți de șefi și de liderul sindical.

Publicată de Narcis Daju pe Joi, 21 martie 2019

Astfel, inginerul Romeo Tobă a făcut o listă cu angajații „neascultători” și a dat-o conducerii pentru a lua măsuri.

 

PSD GORJ a făcut LISTĂ NEAGRĂ cu muncitorii de la APAREGIO care mi-au povestit cum sunt batjocoriți! Muncitorii de la APAREGIO care m-au chemat în mijlocul lor și au povestit cum sunt batjocoriți de liderul sindical și de conducerea pesedistă a operatorului regional de apă și canal au fost puși pe o LISTĂ NEAGRĂ. În capul documentului OFICIAL se scrie clar că muncitorii se fac vinovați pentru că au vorbit cu ziaristul Narcis Daju. APAREGIO este tutelată de Asociația de Dezvoltare Inercomunitară ADIA, condusă de președintele Consiliului Judetean, Cosmin Popescu. Protectorul lui Gigel Capotă i-a dat mână liberă și pesedistului Traian Pătrășcoiu să batjocorească muncitorii. Mai mult, recent, Cosmin Popescu l-a împuternicit pe unul dintre consilierii săi personali, colecționarul de sinecuri Cristian Toader Pasti, să-l înlocuiască pe Gherghe în funcția de director executiv al ADIA. Masonul Pasti e inexistent ca consilier local, ca consilier al președintelui CJ, și va fi la fel de inexistent și ca director executiv al ADIA. Prin acest abuz fără precedent, PSD Gorj recunoaște că tratează muncitorii de la APAREGIO ca pe niște sclavi, care au doar dreptul de a munci, atât, pe niște salarii mizerabile, în timp ce birourile societății colcăie de tute și de retarzi, angajati la recomandarea scrisă a primarilor PSD din Gorj. APAREGIO plătește anual publicitate de sute de milioane de lei vechi unor ziariști și presei aservite, care nu suflă o vorbă despre faptul că tot rahatul municipiului Târgu Jiu este deversat direct într-un afluent al Jiului, întrucât lucrările la stația de epurare a orașului s-au oprit la 95%, în 2016, după ce se cheltuiseră 12 milioane de euro”, a scris revoltat, Narcis Daju, pe pagina sa de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here