Halucinant! Fata din Caracal, răpită la ocazie a sunat la 112 să ceară ajutor. Polițiștii nu au intrat în casa suspectului pentru că nu aveau mandat

0
585

Noi detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul răpirilor în serie din Caracal. Alexandra Măceșanu, adolescenta de 15 ani care a dispărut după ce s-a urcat într-o mașină la ocazie, a sunat la 112 și le-a spus oamenilor legii unde se află, indicând clar casa suspectului. Cu toate acestea, polițiștii nu au intrat pentru că nu aveau mandat.

Alexandra Măceșanu a dispărut de acasă pe 26 iulie. Ea s-a urcat într-o mașină la ocazie și nu a mai fost văzută de atunci. Surse din rândul anchetatorilor susțin că adolescenta ar fi reușit să sune joi seară (25 iulie) la 112. Ea ar fi oferit indicii clare despre locul în care se află, respectiv în casa unui bărbat în vârstă de 65 de ani din Caracal, fost mecanic.  Suspectul locuiește singur, soția și copiii lui afându-se în Italia. Vecinii spun că bărbatul se ocupă cu vânzarea diverselor bunuri prin târguri.

„Au găsit hainele în casă la el. Îl cunosc de când eram copil, un om respectuos, saluta, ce să vă zic, un om care nici prin cap nu-ţi trecea că ar putea să facă asta. Îşi luase de curând o dubă, se ocupa cu târgurile, cumpăra dintr-o parte şi vindea în alta: păsări, porumbei, ce-i cădea la mână ieftin, cumpăra şi vindea în alte târguri“, spune sursa, care dă de asemenea o informaţie de o gravitate extremă: fata ar fi sunat aseară la 112 şi ar fi spus unde se află. (…) Fata dispărută de la Dobrosloveni a sunat aseară, a anunţat: mă aflu într-o casă mare, veche, aproape părăsită, iarbă multă în curte, boscheţi şi are doi câini lupi, e într-un service. În momentul acela el i-a luat telefonul: «Cu cine vorbeşti?». Era un telefon cu botoane, ce se vorbeşte aici. Iar când a închis, cei de la 112, sau eu ştiu cum sa-ntâmplat, au localizat apelul. După telefon au venit la adresă, dar nu a intrat absolut nimeni, pentru că dimineaţă la ora 4.00 se auzea – «Lasă-mă, că mă omori! Lasă-mă, că mă omori!». Au sunat vecinii la 112, au venit 3-4 echipaje de poliţie şi s-au plimbat pe stradă prin faţa curţii până la ora 6,00. La ora 6,00 au intrat în curte pentru că atunci au obţinut mandat de percheziţie. Alexandra le-a spus la telefon că este fata răpită când aştepta o maşină de ocazie”, au declarat surse din anchetă.

Potrivit Antena3, la primele adrese nu s-a găsit nimic. Abia la a patra adresă, percheziționată de oamenii legii în această dimineață, era mecanicul auto George Dincă, în casa căruia s-au descoperit rămășițe umane, bijuterii și bucăți de haine. Anchetatorii iau în calcul varianta că victimele ar fi fost tranșate și arse.

Polițiștii au descoperit cinci pungi cu carne în congelatorul bărbatului în vârstă de 65 de ani din Caracal, scrie Gazeta Nouă. În mașina mecanicului a fost găsit un cercel, despre care se bănuieşte că ar fi al Alexandrei Măceşanu, tânăra dispărută miercuri. De asemenea, anchetatorii au mai găsit în locuinţa bărbatului mai mulţi dinţi ce par a fi de om.

Din primele informații, una dintre adolescente a fost înjunghiată, iar rămășițele celeilalte au fost găsite niște butoaie din curtea bărbatului. Polițiștii au ajuns la bărbatul din Caracal, folosindu-se de datele GPS de pe telefonul uneia dintre fete.

Alexandra Măceșanu şi Mihaela Luiza Melencu au fost văzute ultima dată în timp ce erau luate la ocazie. Ambele fete, de vârste apropiate, se întorceau de la Caracal către localităţile de domiciliu atunci când s-au urcat în maşini, la ocazie, şi nu au mai fost văzute vreodată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here