Tăriceanu, prins în capcană de PSD. Pierde grupul parlamentar dacă nu-l susține pe Meleșcanu la Senat

0
158

PSD l-a scos din joben luni, pe Teodor Meleșcanu, fost ministru de externe ALDE, pe care îl va susține pentru funcția de președinte al Senatului. „Am avut o discuție cu domnul Meleșcanu, i-am făcut această propunere, domnul Meleșcanu a acceptat în ideea în care dânsul nu este de acord cu alianța cu Pro România.Locul a fost al ALDE și noi am vrut să arătm că suntem corecți până la capăt.”, a declarat luni Viorica Dăncilă.

Decizia l-a luat prin surprindere pe Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat din funcția de președinte al Senatului odată cu anunțul retragerii candidaturii la prezidențiale. „Nu cred că poate cineva să propună o funcție la ALDE fără să discute cu conducerea”, a subliniat Tăriceanu.

Excluderea sau plecarea lui Meleșcanu din ALDE ar însemna ca partidul lui Tăriceanu să rămână fără grup parlamentar. HotNews.ro notează că, potrivit regulamentului Senatului, pentru a fi constituit un grup parlamentar este nevoie de 7 senatori aleși pe listele aceluiași partid sau alianțe. În acest moment grupul ALDE are 7 membri, iar cu o plecare a lui Meleșcanu acesta ar fi desființat.

Potrivit surselor G4Media.ro, PSD l-a șantajat pe  Călin Popescu Tăriceanu, amenințându-l că, dacă nu-l va susține pe Teodor Meleșcanu la șefia Senatului îi va desființa grupul parlamentar. Dacă Meleșcanu pleacă din ALDE, grupul parlamentar din Senat scade sub numărul limită iar Tăriceanu riscă să piardă poziții politice importante .

Partidele care au grup parlamentar pot negocia funcții în comisiile de specialiate și doar așa pot avea reprezentanți în Biroul Permanent al Senatului. În acest for de conducere se stabilește ordinea de zi a Senatului, adică proiectele de legi care intră sau nu la vot. Partidele care nu au un cuvânt de spus nu contează practic în negocierile politice.

Liderul ALDE a încercat să contracareze mutarea PSD anunțând luni seara că că grupul parlamentar al ALDE din Camera superioară va deveni grup mixt şi va purta denumirea „Democraţia”. Astfel, împreună cu cei de la Pro Democrația, grupul senatorial ar urma să numere 14 parlamentari, ceea ce l-ar scăpa de riscul desființării. Tăriceanu mai are un hop de trecut, deoarece solicitarea înființării grupului mixt mai trebuie să fie aprobată în Plenul Senatului. PSD a pierdut la limită majoritatea în Senat, dar chiar și în lipsa unui vot tot mai poate să-și impună teoretic deciziile în urma negocierilor politice.

Votarea noului președinte al senatului ar urma să aibă loc săptămâna viitoare. Președintele Senatului este ales de majoritatea senatorilor prin vot secret cu buletine. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor.

 

Sursa: Comisarul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here