Dorel lovește din nou. Zebre cu ”minijup”

0
203

Două treceri de pietoni din Focșani au devenit virale pe rețelele de socializare, grație caracteristicilor lor unice dar și periculoase pentru trecători, din moment ce una dintre ele este trasată chiar în mijlocul unei benzi de circulație pentru mașini. Cele două treceri de pietoni se află pe aceeași stradă din Focșani, lângă o grădiniță și un cabinet medical.

Marcajele se termină chiar în mijlocul străzii. Ploaia i-a pus pe fugă pe muncitori și au ”uitat” să mai revină și să ducă lucrarea la bun sfârșit. A doua trecere de pietoni ocupă o parte din sensul de mers al mașinilor și reprezintă un real pericol pentru pietoni.

”Dorel de Focșani, cum au zis cei de la Junimea…E zebră cu minjup”, sună un comentariu postat pe Facebook. ”Nu înțeleg, e o nouă modă? Ceva new age? Trending în domeniul zebrelor? E un mod subtil de a ne spune ceva? Ce o fi?? Vreau să cred că există o explicație elaborată, aia simplă este evidentă!”, se întreabă un internaut.

Alți focșăneni se declară indignați de ultima gafă a autorităților locale.

„Aceste lucruri nu sunt nimicuri, ci o lipsă totală de profesionalism și bun simț. Și da, este absolut necesar să fie amendate de cetățeni pentru că tocmai impasibilitatea noastră din ultimii 30 ani a generat astfel de derapaje”, a scris o femeie pe rețeaua de socializare.

Potrivit Digi 24, lucrările nu au avizul polițiștilor. Se pare că documentația necesară avizării nu a ajuns la Poliție, deși trecerile de pietoni au fost pe jumătate realizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here