Tâlharii din Gorj, care au torturat doi italieni pentru a le fura banii, au fost condamnați la ani grei de închisoare

0
1158

”Fiarele din Lanciano”, așa cum i-a numit presa italiană pe gorjenii care au șocat întreaga țară prin cruzimea cu care i-a atacat, anul trecut, pe doi soți din peninsulă, au fost condamnați la ani grei de închisoare. Aurel Rușeț ( 25 de ani) și Constantin Țurlică( 22 de ani) au de executat 10 ani de închisoare, iar Ion Țurlică ( 20 de ani), 9 ani și 4 luni. Cei trei sunt originari din Dragotești. Aceștia nu au acționat însă singuri. Șeful bandei, Alexandru Colțeanu ( 27 de ani) a primit cea mai mare pedeapsă. 15 ani va sta în spatele gratiilor. Alți doi complici, Bogdan Ghiviziu și George Traian Jacota, vor dormi și ei mult timp ”la beci”.

În septembrie 2018, românii au mers la locuința unui cunoscut medic chirurg, Carlo Martelli ( 69 de ani), fiind convinși că acolo vor găsi foarte mulți bani. Medicul era în casă cu soția sa, Niva Bazzan, și cum cei doi au spus că nu au bani, agresorii i-au legat de scaune și i-au bătut cu o cruzime ieșită din comun. Mai mult, pentru a afla unde își țin cei doi italieni economiile, i-au tăiat urechea femeii cu un cuțit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here