Gripa a mai facut o victimă la Târgu Jiu. O femeie, de 71 de ani, din comuna Stăneşti a murit în această dimineaţă din cauza virusului. Aceataa era internată la Secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Bătrâna a ajuns la spital pe 12 ianuarie, iar de atunci, starea de sănătate i s-a agravat, medicii stabilind abia după 3 zile că femeia suferă de gripă. În ultimele zile bătrâna a fost în comă iar in această dimineață a murit. Săptămâna trecută, o altă femeie de 61 de ani a murit la Spitalul din Târgu Jiu tot din cauza gripei.