Polițiști din cadrul Postului de Poliție Crasna au fost sesizați prin apelul 112, de o femeie de 41 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar avea o stare conflictuală cu concubinul său de 51 de ani, cu care locuiește la același domiciliu.
Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul i-ar fi adresat concubinei sale amenințări cu moartea.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare și, totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoana vătămată sau locuința acesteia.