Evacuat cu Poliția din casă după ce și-a amenințat fiica. Tânăra, în stare de șoc

0
508

Poliţişti din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați de o tânără, de 29 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu moartea de tatăl său. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că pe fondul consumului de alcool, un bărbat, de 58 de ani, din comuna Baia de Fier, ar fi amenințat-o cu moartea pe fiica sa, cu care locuiește la același domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.

Totodată, având în vedere că victima se afla în stare vădită de panică, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o durată de 120 ore, prin care s-a dispus ca bărbatul să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de victimă și locuința comună.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here