O persoană necunoscută a incendiat, noaptea trecută, locuința unei familii din comuna Runcu, satul Dobrița. Speriați că le-a luat foc casa în toiul nopții, oamenii au intrat în panică și au solicitat ajutorul autorităților. Atât pompierii cât și o ambulanță s-au deplasat de urgență la fața locului.
”În cursul noptii trecute am fost solicitati sa intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa in comuna Runcu, satul Dobrita. La fata locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apa si spuma și o ambulanță SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu, precum si o ambulanta din cadrul SAJ Gorj. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta violent la un adăpost de animale și o anexă gospodărească cu posibilitatea de propagare la construcțiile învecinate. Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând efectele acestuia. Din fericire, nu au fost victime. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă Folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au transmis pompierii gorjeni.