Lider Pro România, către persoanele aflate în depresie: ”Viața voastră e de căcat”

0
545

Bianca Roman, fostă ispită la Insula Iubirii i-a ”sucit” mințile lui Victor Ponta, care a acceptat-o ca membră în formațiunea politică pe care o conduce. Dovadă stau imaginile publicate de aceasta pe pagina ei de Facebook, unde, de altfel, a făcut și precizarea că lucrează la Pro România Brașov de la începutul lunii august. De asemenea, pe pagina Organizației de Tineret a Pro România Brașov se menționează că Bianca Roman este coordonatorul Pro România tineret Râșnov.

Într-una dintre fotografiile de pe Facebook, Bianca apare alături de Ioana Petrescu, vicepreşedinte al Pro România și fost ministru al Finanțelor în guvernul Ponta.

”Continuăm! Tabăra de vară ProRomânia! Îmi doresc o țară mulțumită!”, a scris Bianca Roman în dreptul unei alte imagini în care apare lângă un banner cu sigla partidului lui Victor Ponta.

 

Numai că, ”vedeta” ajunsă ”peste noapte” șefă la Pro România, a demonstrat că este certată cu bunul simț. Aceasta i-a jignit pe facebook pe cei care se luptă cu depresia, folosind un limbaj deloc potrivit pentru un politician ”de seamă”.

”Cei care sunteți în depresie să știți că viața e frumoasă, nu a voastră, a voastră e de c…t, dar așa în general”. Ps: Este doar o glumă”. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here