Romanescu îi pune pe reprezentanții Aparegio, față în față cu cetățenii. Trebuie să le explice bătaia de joc

0
412

”Îi invit la o dezbatere publică luni, 9 septembrie, începând cu ora 16:00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” pe cei responsabili cu administrarea societății APAREGIO – Consiliul Județean Gorj (acționar majoritar), ADIA, și membrii consiliului de administrație, dar și consilieri județeni și locali să mergem, împreună, în fața cetățenilor municipiului, să le explicăm oamenilor cum s-a ajuns în această situație și dacă societatea este sau nu capabilă să se ocupe în continuare de aceste servicii. 
Insist să avem un dialog constructiv, lipsit de atacuri! Sunt convins că putem trece cu toții peste barierele politice în așa fel încât să găsim cele mai bune soluții pentru Târgu Jiu.
Să nu uităm că societatea obține cele mai mari încasări aici, în municipiu. Cetățenii au dreptul să știe de ce canalizarea nu funcționează, de ce nu au apă la robinet la anumite ore, de ce se majorează tarifele pentru niște servicii de proastă calitate și ce se întâmplă cu sumele de bani pe care ei le plătesc lunar către operatorul de apă și canal. 
S-a ajuns într-o situație ce nu mai poate fi tolerată! Avem datoria să găsim urgent soluții pentru toate aceste probleme și să arătăm târgujienilor că ne pasă de acest oraș”, este invitația lansată de primarul Marcel Romanescu pe pagina sa de socializare. 

Îi invit la o dezbatere publică luni, 9 septembrie, începând cu ora 16:00, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” pe cei responsabili cu administrarea societății APAREGIO – Consiliul Județean Gorj (acționar majoritar), ADIA, și membrii consiliului de administrație, dar și consilieri județeni și locali să mergem, împreună, în fața cetățenilor municipiului, să le explicăm oamenilor cum s-a ajuns în această situație și dacă societatea este sau nu capabilă să se ocupe în continuare de aceste servicii. Insist să avem un dialog constructiv, lipsit de atacuri! Sunt convins că putem trece cu toții peste barierele politice în așa fel încât să găsim cele mai bune soluții pentru Târgu Jiu.Să nu uităm că societatea obține cele mai mari încasări aici, în municipiu. Cetățenii au dreptul să știe de ce canalizarea nu funcționează, de ce nu au apă la robinet la anumite ore, de ce se majorează tarifele pentru niște servicii de proastă calitate și ce se întâmplă cu sumele de bani pe care ei le plătesc lunar către operatorul de apă și canal. S-a ajuns într-o situație ce nu mai poate fi tolerată! Avem datoria să găsim urgent soluții pentru toate aceste probleme și să arătăm târgujienilor că ne pasă de acest oraș!

Publicată de Marcel Laurentiu Romanescu pe Joi, 5 septembrie 2019

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here