Revoltător! A murit cu zile în curtea spitalului. Medicii au trimis-o acasă spunându-i că nu are nimic

0
486

Un nou caz revoltător în care sunt implicate cadrele medicale ce-și desfășoară activitatea în spitalele din Gorj. O femeie de 55 de ani din Roșia de Amaradia a murit, seara trecută în curtea unității medicale din Târgu Cărbunești. Sâmbătă seara, femeii i s-a făcut rău iar rudele au dus-o la spitalul din Cărbunești însă medicii au trimis-o acasă, spunându-i că nu are nimic. Duminică dimineața însă, starea acesteia s-a înrăutățit așa că familia a decis să o transporte la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Târgu Jiu. Surpinzător, cadrele medicale de aici au pus același ”diagnostic”. După ce i-a fost făcut un consult mai amănunțit, aceasta a fost trimisă din nou acasă. Luni dimineața însă, Luiza Voica a ajuns din nou la Spitalul din Târgu Cărbunești, fiind internată la Secția Neurologie, deși rudele femeii le-ar fi spus medicilor că aceasta are probleme cardiace. Ieri după amiază, femeia a plecat din salon să-i cumpere ceva unei bătrâne, alături de care era internată, însă i s-a făcut rău, a căzut din picioare în curtea unității medicale și a murit.

Sursa: Gorj Domino

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here