Tren deraiat, pasageri transportați cu autobuzele

0
366

Un tren de marfă a deraiat, în această dimineață, în județul Mehedinți, între stațiile Erghevița și Valea Albă. Traficul feroviar pe Magistrala 900, la kilometrul feroviar 349 + 300 de metri, Trenul marfar care circulă pe relaţia Severin – Craiova a deraiat cu primele două vagoane în linie curentă, al treilea vagon răsturnându-se.

Potrivit CFR, călătorii din trenurile care tranzitează zona respectivă vor fi transportați cu autobuzele.

”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, circulaţia feroviară este închisă la această oră, pe raza Regionalei CF Craiova. Trenul care aparţine operatorului naţional SNTFM CFR Marfă avea în compunere 41 vagoane încărcate cu suc şi circula în relaţia Sudrigiu – Bucureşti Vest. Personalul de specialitate ale Regionalei CF Craiova este deja la faţa locului pentru a lua toate măsurile necesare în vedera accesului în zona deraierii a utilajelor de intervenţie, în vederea ridicării şi repunerii pe şină a vagoanelor. Până la finalizarea intervenţiilor din zona deraierii, Regionala CF Craiova asigură transbordare cu mijloace auto între staţiile Prunişor – Drobeta Turnu Severin pentru călătorii din trenurile care tranzitează zona respectivă”, a transmis CFR.

Compania a precizat că urmează a fi stabilite cauzele producerii deraierii de comisia de investigare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here