La Cărbunești, nici în campanie cetățenii nu contează. Groapa în care un localnic a plantat o salcie, nu a fost astupată

0
261

La Târgu Cărbunești, problemele cetățenilor sunt ”uitate” și în campania electorală. Au trecut mai bine de două săptămâni de când un localnic a plantat o salcie într-o groapă, în asfalt, pe o stradă intens circulată din Târgu Cărbunești, după ce și-a distrus mașina acolo, însă autoritățile locale s-au făcut că nu plouă. Mai mult, În loc să astupe groapa imensă din asfalt, rămasă acolo în urma unor lucrări efectuate de Aparegio, reprezentanții primăriei au decis să semnalizeze zona cu o bandă pe care scrie ”pericol de electrocutare”. Primarul PSD Dănuț Birău este mai interesat să afle numele cetățeanului ”tupeist” decât să astupe groapa. Edilul a precizat că va urmări imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă pentru a-l depista de făptaș.

„Sunt foarte buni că au plantat un copac. Să-l ude, să-l ţină acolo, dacă e un copac plantat acolo. Dacă l-au plantat să-l ude. Groapa este făcută ca să fie acoperită, numai că asfaltul nu se toarnă cu roaba. Asfaltul se toarnă cu cilindrul. Eu acum torn aici kilometri de asfalt la Creţeşti şi la Curteana şi nu am cilindru să pun acolo, ca să acopăr groapa. Groapa va fi acoperită. Dacă au plantat un copac, să fie sănătoşi. Dacă atât îi duce mintea pe cei care au plantat. A fost o defecţiune la Aparegio. Au lucrat, au reparat defecţiunea şi acum trebuie astupată groapa respectivă. În momentul în care vom turna asfalt o să facem şi acolo. Dacă au plantat, cei care au plantat înseamnă că sunt oameni de bine şi să le dea Dumnezeu sănătate. Este strada Minerilor. Este semnalizată cu bandă de o parte şi de alta. O să ne uităm şi noi pe camerele de luat vederi şi o să vedem cine a făcut chestia asta”, a declarat Dănuţ Birău, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here