Și-a bătut mama după ce s-a îmbătat. Nu mai are voie să se apropie de ea

0
135

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi, ieri, prin apelul 112 de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Prigoria, cu privire la faptul că, sora lui, în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate, are un conflict cu fiul său, de 29 de ani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool, între femeie și fiul său ar fi izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia băiatul ar fi exercitat acte de violență asupra mamei sale. Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, împotriva tânărului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here