O nouă grădiniță pentru copiii din Târgu Jiu

0
337

Municipiul Târgu Jiu va avea o nouă grădiniță cu 4 clase. Clădirea va fi construită pe terenul de la Liceul Teologic, iar finanțarea pentru realizarea investiției va fi primită la începutul anului 2020, după ce primăria va înainta toate documentele necesare către Ministerul Învățământului.

”Am fost la o întâlnire cu doamna ministru al Învățământului și vreau să vă anunț că în bugetul de anul viitor, Primăria Municipiului Târgu Jiu va mai beneficia de o nouă grădiniță cu 4 clase, o grădiniță care se va construi pe terenul de la Liceul Teologic, acel teren de lângă terenurile sintetice pe care le-am construit în acest an. E o grădiniță de care aveam nevoie de foarte mult timp, știți foarte bine că astăzi vorbim de sume destul de mari pentru a avea un spațiu pe care să-l folosească copiii din acel cartier, urmează ca în perioada imediat următoare să înaintăm toate documentele Ministerului Învățământului pentru a putea obține aprobarea pentru această grădiniță. Termenul de execuție, pentru că aici vorbim de un termen de execuție de la începerea ordinului, este de 12 luni. Finanțarea va fi primită la începutul anului 2020 și avem garanția că vom primi această finanțare”, a declarat primarul Marcel Romanescu în cadrul unei conferințe de presă.

Zilele trecute au început lucrările la o nouă grădiniță, de această dată în zona Hidrocentralei, investiția urmând să fie finalizată până la 1 septembrie 2020. De ase,menea, copiii din zona Debarcader vor merge, de anul viitor, la noile creșe și grădinițe care vor fi realizate în atelierele de la Colegiul ”Ion Mincu”.

”Astăzi, la fel, în zona Hidrocentralei, deja s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă grădiniță acolo, tot cu 4 grupe și ar trebui, având termen de execuție  de la începutul anului școlar viitor, dacă se apucă de lucrări în acest an, ar trebui ca lucrarea să fie finalizată. O să ținem legătura permanent cu cel care execută această lucrare, este o firmă din Gorj, ca de la 1 septembrie, grădinița de pe Hidrocentralei, Lotrului, este exact acea parcare foarte mare de lângă părculețul din Debarcader, să poată fi funcțională. Este finalizat proiectul pentru creșe și grădinițe la atelierele Liceului ”Ion Mincu”, în spate acolo, jumătate din ateliere au fost alocate universității și Colegiului Magheru, jumătate din ateliere vor fi amenajate anul viitor și începând cu data de 1 septembrie vor fi alocate copiilor din zona CAM Debarcader. În felul acesta încercăm să scădem presiunea de pe grădinițele de pe strada 11 Iunie, unde, la fel acolo în spate construim, este în perioada de execuție lucrarea iar termenul de finalizare este tot 1 septembrie 2020, încă un spațiu aferent grădiniței din zonă” , a mai precizat edilul de la Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here