Percheziții la Runcu și Rovinari. Doi bărbați, reținuți în urma descinderilor

0
157

Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reţinut, în această dimineață, pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi tineri, de 28 şi 25 de ani, din comuna Fărcăşeşti, respective oraşul Rovinari, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că cei doi tineri au pătruns în noaptea de 29/30 noiembrie a.c., în locuinţa unui bărbat, de 45 de ani, din oraşul Rovinari, de unde ar fi sustras un televizor şi mai multe genţi care conţineau articole de vestimentaţie.

În cursul zilei de ieri, polițiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Runcu şi Rovinari,  ocazie cu care au fost identificate și recuperate bunurile sustrase, acestea fiind restituite părții vătămate. Astăzi, cei doi tineri vor fi prezentați  Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here