Polițiști din Gorj, cercetați pentru șantaj. Cereau bani de la șoferii implicați în accidente pentru a-i scăpa cu pedepse mai blânde

0
252

Doi poliţişti din judeţul Gorj sunt judecaţi  pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la fals în declaraţii, participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, complicitate la uz de fals. Concret, aceștia, alături de un alt coleg de-al lor din Mehedinți au obţinut avantaje pentru persoanele vinovate de săvârşirea abaterilor la regimul rutier, cărora nu le-au mai aplicat sancţiunile contravenţionale complementare de reţinere în vederea suspendării permiselor de conducere.  Potrivit Direcției Generale Enticorupție, Cătălin Ionel Enoiu şi Nicolae Văcaru de la posturile din Tismana şi Godineşti și Marian Ionuț Păsat din Mehedinți, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au întocmit înscrisuri oficiale (procese verbale contravenţionale, autorizaţii de reparaţii) în care au atestat împrejurări neconforme cu realitatea şi au determinat alte persoane să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului în declaraţiile privind împrejurările producerii accidentelor rutiere, înscrisurile astfel falsificate fiind încredinţate de cei trei inculpaţi unor persoane în vederea folosirii producerii de consecinţe juridice. Faptele de care sunt acuzaţi cei trei poliţişti au avut loc între aprilie 2018 şi martie 2019. Dosarul a fost finalizat și înaintat Judecătoriei Baia de Aramă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here