Afaceriști, condamnați pentru orgii sexuale cu eleve de liceu

0
414

Trei oameni de afaceri au fost condamnați la închisoare cu executare, fiind găsiți vinovați pentru trafic de persoane. Denumit generic “Minore pentru VIP-uri”, dosarul de trafic de carne vie a fost finalizat ieri, 16 decembrie. Potrivit sentinţei, Nicuşor Coşuţă a fost condamnat la 11 ani de închisoare cu executare, în timp ce Dorin Cohal şi Constantin Hitruc, au primit 7, respectiv 4 ani de închisoare cu executare. Un al patrulea acuzat, Ionel Onofriciuc a fost achitat.

Afaceriştii din Iași au fost puşi sub acuzare încă din 2008, însă dosarul instrumentat de DIICOT a fost întors de mai multe ori la anchetatori pentru a fi refăcut materialul de urmărire penală.

„Activitatea infracţională a constat în faptul că, în perioada anilor 2003-2007, sus-numiţii, direct sau prin intermediari, racolau persoane tinere de sex feminin, în majoritate minore, din municipiul Iaşi, pe care le ademeneau sub pretextul participării la petreceri organizate în imobilul din satul Pietrărie, comuna Bârnova, aparţinând lui Coşuţă Nicuşor, după care atât racolatorii, cât şi alte persoane de sex masculin din anturajul acestora, de regulă parteneri de afaceri, şi împreună cu tinerele fete vizionau filme pornografice, fumau ţigări din cânepa şi narghilea, după care le determinau pe acestea să întreţină raporturi sexuale normale, câteodată orale şi anale, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 şi 150 lei“, se arată în rechizitoriu.

Procurorii au mai descoperit că şefii grupării aveau şi alte apartamente în oraş, în afara vilei din localitatea Bârnova, o zonă rezidenţială de la marginea Iaşului, în care ţineau fetele. Printre cei cercetaţi în acest dosar s-a numărat, de-a lungul timpului şi Victor Chirilă, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, care a fost însă scos de sub urmărire penală.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, doi dintre afaceriştii condamnaţi în acest dosar, Nicuşor Coşuţă şi Dorin Cohal, nu au fost găsiţi la domiciliu şi nici nu s-au predat pentru a fi încarceraţi. Cei doi sunt căutaţi de poliţişti, care urmează să îi dea în urmărire generală. Poliţia a confirmat, în schimb, punerea în executare a mandatului de încarcerare emis pe numele lui Constantin Hitruc.

Sursa:Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here