Procurorii gorjeni țin cu dinții de pensiile speciale. Își suspendă activitatea și vor să boicoteze alegerile

0
854

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj a hotărât suspendarea activității începând de astăzi ca urmare a intenției guvernului de tăia pensiile speciale de care beneficiază această categorie.

”Suspendarea activității de judecată, cu excepția cauzelor urgente în materie civilă – plasamente, ordonanțe de urgență, suspendări de executare, greve, și a celor privind măsurile preventive, cauzele cu deținuți și cele aflate în competența judecătorului de drepturi și libertăți, în materie penală, începând cu data de 23 ianuarie 2020 și până la revenirea celorlalte puteri ale statului asupra demersului de eliminare a pensiei de serviciu a magistraților“, se arată într-un comunicat al Adunării Generale a Judecătorilor.

De asemenea, magistrații au anunțat că nu vor participa la constituirea birourilor electorale, iar programul cu publicul la arhivă/registratură va fi redus la două ore zilnic, între orele 10,00 – 12,00.

Și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj  se alătură protestelor.

„Procurorii îşi exprimă solidalitatea cu acţiunile desfăşurate de asociaţiilor profesionale ale personalului auxiliar de specialitate.         Totodată, în unanimitate procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, constituiţi în Adunarea Generală susţin ralierea la orice formă legală de protest, inclusiv prin suspendarea activităţii (cu excepţia cauzelor urgente), pentru susţinerea demersurilor Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei şi  asociaţiilor profesionale, în vederea apărării statutului profesional al magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, ca garanţie a independenţei justiţiei“, se arată într-un comunicat emis de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Aceeași decizie a fost luată și de către judecătorii mai multor curți de apel din țară. Și inspectorii judiciari s-au întrunit în adunare generală, opinia adoptată fiind că eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională și încalcă principiile independenței și inamovibilității judecătorilor.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale va intra la votul deputaților în 28 ianuarie, a anunțat luni președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil în 17 decembrie pentru abrogarea pensiilor speciale. Singurii care își mentin privilegiile sunt militarii și polițiștii. Magistrații își pierd pensiile speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here