Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat vineri, că a transferat spitalele din subordinea autorităţilor locale în subordinea Ministerului Sănătăţii.
„Toate spitalele vor fi transferate în subordinea Ministerului Sănătăţii. Suceava, Arad şi Deva sunt focarele de infecţie. Voi merge în fiecare regiune, am luat o serie de măsuri. La Suceava lucrurile încep să funcţioneze normal. Va fi pus în functiune şi un al treilea aparat PCR, să se facă 120 de teste pe zi. Acum sunt 150 de teste nelucrate. Am alocat peste 23 mil. lei pentru 35 centre în public şi privat pentru 115.000 de teste”, a spus Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.
In Romania, numărul persoanelor infectatr cu COVID-19 a ajuns la 3.183, în creştere cu 445 de persoane faţă de ziua precedentă. Este cea mai mare creştere înregistrată de la zi la zi de la debutul pandemiei în țara noastră.
