Un minor din județul Iași a fost condamnat de judecători, după ce a încercat să evadeze din închisoare. Alături de acesta a fost pedepsit un alt băiat din județul Vaslui, acuzat de comiterea aceleiași infracțiuni.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Brăila au dispus recent aplicarea în cazul lui Marian D. (în vârstă de 17 ani, la data comiterii faptei) a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de cinci ani, pentru tentativă de evadare. În același dosar, judecătorii au decis aplicarea în cazul lui Daniel R. a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani, sub aceeași acuzație. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor doi a început pe data de 3 martie 2020.
Conform anchetatorilor, în seara respectivă, cei doi au evadat din camera de detenție E 1.7, prin ruperea gratiilor de la fereastră. Oamenii legii au afirmat că, pe parcursul cercetărilor, a rezultat că cei doi minori au fost ajutați de către alți deținuți să disloce gratia de la geam, urmare a constrângerii psihice executate asupra lor de către cei doi.
Potrivit procurorilor: „Pe 22 august 2016, în jurul orei 22:45, în timp ce se aflau în stare de deținere, respectiv unul – în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de viol, iar celălalt condamnat deja în primă instanță la măsura internării într-un centru de detenție pe o durată de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Tichilești, au pus în executare hotărârea de a evada, decizie care nu a fost dusă până la capăt din motive independente de voința lor, aceștia fiind observați și somați de către un agent supraveghetor să se oprească, lucru pe care l-au și făcut. Martorii audiați au mai declarat că inculpatul Daniel R. (în vârstă de 15 ani, la acea dată) era șef de cameră și aceștia au fost amenințați cu bătaia dacă nu-i ajutau pe cei doi. Aceștia, de frică, au dislocat din baie o țeavă metalică și toți, prin folosirea acelei țevi și a forței brațelor, au dislocat gratia de la fereastră. Prin locul făcut au ieșit inculpații, cu intenția de a evada, aceștia fiind prinși de personalul penitenciarului în zona unui foișor”, au subliniat procurorii.
La audieri, minorii au recunoscut comiterea faptelor și au susținut că le regretă.
