Cod portocaliu de vânt în Gorj și alte 20 de județe

0
35

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, pentru zone montane din 21 de judeţe, inclusiv pentru Nordul județului Gorj.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, 13 octombrie, între orele 12:00 – 21:00, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120 – 130 km/h.

Tot marţi, în intervalul orar 10:00 – 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică la munte, cu rafale de peste 90 – 100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar, vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55 – 65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70-85 km/h.

Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here