Accident cu două victime la Motru

0
131

Două persoane au fost rănite, în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier produs pe raza municipiului Motru. Pompierii au intervenit cu două echipaje, iar cei doi bărbați au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportați la spital.

”Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza municipiului Motru în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Motru, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care au constatat că în urma impactului au rezultat două victime de sex masculin. Acestea nu erau încarcerate, erau conștiente, au primit primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Motru pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here