Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”, în scenariul roșu! Elevii și profesorii, trimiși acasă

0
67

Elevii și profesorii din cadrul Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au fost trimiși acasă și vor face cursuri exclusiv online, după ce unitatea de învățământ a intrat în scenariul roșu. Clasele a XII-a A, a X-a C și a X-a E au intrat în izolare din 22 octombrie ca urmare a faptului că un cadru didactic a fost depistat cu noul coronavirus.

”Urmare a adresei 13.218/01.11.2020 a DSP Gorj, începând cu data de 02.11.2020, se suspendă activitatea în școală pentru întreg personalul și pentru elevi, pe o perioadă de 14 zile. Cursurile vor fi desfășurate on-line, după orarul stabilit, de acasă. Profesorii diriginți vor informa elevii despre măsurile dispuse”, se arată în informarea trimisă elevilor.

În Târgu Jiu, rata de îmbolnăvire a ajuns la 2,38, în perioada 17-30 octombrie, în municipiu fiind confirmate 225 de cazuri de infectare cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here