Gorj: Au lovit un cal cu mașina și au ajuns la spital

0
110

Două persoane au fost rănite, luni dimineaţa, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cal. În urma impactului, mașina s-a răsturnat. Evenimentul rutier, s-a petrecut pe DN 67, în localitatea Scoarţa,  şoferul şi fiul său, un adolescent în vârstă de 19 ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital.

“Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 45 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarța, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Târgu Cărbunești, a acroșat un cal care se afla pe partea carosabilă, iar după impact s-a răsturnat pe partea dreaptă a direcției lui de mers. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a conducătorului auto și a fiului său, de 19 ani, pasager în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.

Conducătorului auto urmează să îi fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Jienii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here