Cârciumaru îi face campanie lui Ponta, după ce PSD l-a executat politic

0
94

Senatorul Florin Cârciumaru, om politic de bază în PSD Gorj, îi face campanie lui Victor Ponta, și implicit Pro România, așa cum se poate observa într-o postare recentă pe Facebook a parlamentarului de Gorj. Cârciumaru a întors spatele partidului care l-a consacrat, după ce a conducerea locală și cea de la centru l-au executat politic și nu i-au oferit un loc eligibil pe listele pentru parlamentare. Fostul primar din Târgu Jiu nu a demisionat încă din PSD, însă lipsește cu desăvârșire din campania social-democraților pentru alegerile parlamentare.

‘România, țara lui #NuSeVrea!

Guvernanții noștri continuă să ia măsuri economice și sociale asupritoare față de populație, în încercarea de a ascunde incompetența și matrapazlacurile cu licitații și atribuiri făcute în pandemie.

Doar în România #NU vrea Guvernul să testeze pentru că avem alegeri pe 6 decembrie și populația nu trebuie să știe adevărul despre PNL și aliații lui chiar și din Opoziție!
Doar în România Guvernul #NU testează, dar închide orașe.
Doar în România Guvernul #NU testează, însă închide școlile.
Doar în România Guvernul #NU testează, însă are grijă să închidă HORECA și piețele producătorilor noștri!
Țara este afundata din nou în criză, la fel ca in 2009-2011. România are nevoie de un Parlament și un prim-ministru care s-o scoată din impasul economic, dar mai ales din pandemie.
În 2012, Victor Ponta a arătat că, dacă se vrea, România poate fi salvată!”,
a scris Florin Cârciumaru, pe pagina sa de socializare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here