Imaginile groazei într-un spital suport COVID! Pacienții stau pe holuri, dezbrăcați și în mizerie

0
199

Imagini revoltătoare surprinse la Spitalul Județean de Urgență Reșița, unitate medicală suport COVID. Pacienții stau pe holuri, dezbrăcați și în mizerie cruntă. Totul arată ca o ruină și bolnavii se chinuie să supraviețuiască. În unele imagini se vede cum porumbeii se plimbă prin paturile bătrânilor. Mai mult, în băile spitalului, pereții sunt plini de rahat.

 

Conducerea spitalului se apără spunând că unitatea medicală nu a mai fost renovată de trei decenii, însă nu poate găsi o explicație pentru imaginile cu bătrânii dezbrăcați pe holuri și mizeria cruntă din saloane și băi.

„În calitate de manager al Spitalului Județean de Urgența din Reșița, vremelnic aflată pe acest post, într-o lume lovită de ipocrizie, confirm că aceste imagini sunt din interiorul Staționarului 3, clădire aparținând Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Sunt realități care nu pot fi negate, dar care, în egală măsura dovedesc faptul că sistemul necesită încă multe! Imaginile sunt surprinse pe Secția de Pneumologie de la Stationarul 3 al SJUR, dar trebuie precizate mai multe aspecte. Sunt categorii de pacienți care necesită îngrijiri speciale, pe secții de specialitate, așa cum sunt și pacienții din imaginile surprinse, proveniți din instituții de protecție socială, pozitivi și cu afecțiuni care ar fi necesitat transferul pe secții abilitate, dar care, din păcate, preiau doar pacienții non covid, conform unor normative stabilite. Fotografia care surprinde un pacient decedat, aflat într-un sac special pentru decesele cauzate de Covid 19, cu siguranță a fost realizată înainte ca pacientul să fie transferat la morga spitalului, care se află într-o altă clădire, la o distanță apreciabilă față de clădirea Staționarului 3 și nu-i așa, o fotografie se face într-o secundă, chiar mai repede decât pleacă apelul telefonic pentru ridicarea unei persoane decedate“, a declarat Alina Stancovici, managerul SJU Reșița, pentru TVR.

La SJU Reșița sunt internați 78 de pacienți infectați cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here