Un medic de familie spune că va renunța la pacienții care nu se vaccinează împotriva COVID-19

0
80

Un medic de familie a anunțat că renunţă la pacienţii care nu se vaccinează împotriva COVID, după ce s-a confruntat cu refuz din partea unor bolnavi cronici înscrişi pe lista sa. Medicul, care lucrează într-un cabinet de la ţară, a spus că are încredere deplină în acest vaccin.

”Oamenii trebuie să realizeze că nu ne jucăm, că situaţia este una dură şi nu există altă soluţie la momentul actual pentru a încerca să revenim la viaţa de dinainte. Eu sunt medic la ţară, cabinetul este la ţară, la 30 de kilometri de Olteniţa, 40 de Călăraşi, 70 de kilometri de Bucureşti. Am postat pe pagina mea de Facebook informaţia că m-am vaccinat, fotografie din timpul vaccinării şi eu şi asistentul, am făcut dovada că am încredere deplină în acest vaccin. Un argument mai puternic nu ştiu dacă pot aduce în faţa unui pacient în a garanta vaccinarea. Am avut o discuţie mai aprinsă cu o pacientă cronică, cu mai multe boli, care mi-a spus clar că ea nu se vaccinează. De aici mi-a venit această idee, mi se pare anormal ca un pacient înscris la mine cu asemenea comorbidităţi să aibă asemenea reacţie. Până acum venea, lua reţeta, o consultam, urma indicaţiile şi acum spune nu la o întrebare, ştiind că eu m-am vaccinat în urmă cu o săptămână”, a explicat doctorul Cătălin Petrencic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here