Au organizat o petrecere și au pus filmarea pe Facebook. Polițiștii le-au adus ”nota de plată”: 6500 de lei

0
78

Au organizat o petrecere în pandemie și s-au ales cu o amendă serioasă. 6500 de lei au de plătit 9 persoane din Scoarța, care au postat pe o rețea de socializare imagini de la o ”paranghelie” organizată în locuința unuia dintre petrecăreți.

La data de 18 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o rețea de socializare a fost postată o filmare în care se observă că la locuința unei persoane de pe raza comunei Scoarța a fost organizată o petrecere cu participarea unui număr mare de persoane.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în seara zilei de 17 ianuarie a.c., un bărbat de 31 de ani, din comuna Scoarța, a organizat o petrecere la locuința sa, eveniment la care au participat un număr de nouă persoane, nefiind astfel respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor și măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Bărbatul de 31 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar față de cele nouă persoane participante la eveniment, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, conform Legii nr. 55/2020”, a transmis IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here