Profesor de matematică, cercetat după ce a hărțuit o elevă, căreia i-a cerut poze nud

0
58

Un profesor de matematică de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Piatra Neamţ este acuzat că a hărţuit o elevă de la seral, căreia i-a cerut poze nud.

Potrivit Rise Project, eleva a reclamat incidentul directoarei adjuncte care nu a luat măsuri şi a acuzat eleva că s-a înscris la un profil care nu ar fi potrivit pentru ea, respectiv profil de mecanică.

”Credeam că trimiţi o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul”, i-ar fi scris profesorul elevei.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că profesorul este cercetat disciplinar, iar directoarea adjunctă a fost demisă, transmite news.ro.

”I-a fost cerută demisia doamnei director adjunct care a încercat să ia apărarea acestui cadru didactic. Demisia produce efecte începând de astăzi. Doamna director adjunct Mihaela Zachman – care nu a considerat că este o problemă suficient de gravă – nu mai este director adjunct. În acelaşi timp, cercetarea disciplinară continuă şi se vor lua măsuri pe care le vom urmări îndeaproape. Repet: toleranţă zero pentru astfel de situaţii”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here