Târgu Jiu: Asistenta acuzată că a întreținut relații sexuale cu un medic în secția ATI COVID, cercetată de poliție

0
335

Asistenta medicală de la secţia ATI COVID-19, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, care a fost acuzată printr-o sesizare anonimă că a avut relaţii intime cu un medic chiar în interiorul unităţii, a fost sancţionată cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni. Mai mult, femeia este cercetată acum și de poliție.

Asistenta a fost sancționată pentru că a făcut afirmaţii prin care a adus atingere prestigiului Spitalului Judeţean de Urgenţă, într-un interviu pe care i l-a acordat unui jurnalist din Gorj. Mai mult, în cadrul aceluiași interviu, femeia a recunoscut că s-a întâlnit cu medicul respectov, cu doar câteva zile înainte să fie confirmată cu noul coronavirus.

„Ce poate să-mi facă comisia de disciplină? La urma urmei, nu au nicio dovadă că eu am făcut ceva în unitatea aia. Şi presupui, bă, se f… acolo, ce dovadă ai tu că te f… acolo? Normal că nu există, că nu aş fi, frate, nebună, adică am apartament, chiar aşa în ultimul hal, nu mai am unde să mă duc să măăă… De pe 23 am fost pozitivă, iar de pe 23 am fost acasă. Pe mine m-a căutat poliţia acasă, m-a găsit poliţia acasă în fiecare zi. (…) Pe 21 ştiu sigur că am fost cu doctorul, pentru că nu am de ce să neg lucrul ăsta, pentru că a fost ziua mea…”, a declarat asistenta pentru gorjonline.ro.

Aceasta a fost cercetată, iniţial, pentru aspectele semnalate în sesizarea anonimă, pentru care nu a fost găsită responsabilă deoarece acuzaţiile nu s-au putut proba. Ulterior, pe Facebook, asistenta cu pricina a comentat în urma unui control efectuat de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, când s-a depistat faptul că mai multe doctoriţe cu COVID-19 care figurau internate în spital erau, de fapt, acasă, scrie adevărul.ro.

„Poate o să ajungeţi voi la mâna noastră“, a comentat asistenta la o postare pe facebook.

„Sancţiunile au fost acordate în mod gradual. În interviul acordat, atunci când a stat de vorbă cu jurnalistul, Comisia de cercetate a constatat că a adus atingere onoarei şi prestigiului Spitalului Judeţean şi a mers pe nivel maxim sancţiunii“, a spus Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Asistenta medicală de la secţia ATI COVID-19 este cercetată acum şi de poliţie, ca urmare a unei sesizări depuse de către DSP Gorj. După ce a fost depistată pozitiv cu SARS-CoV-2, aceasta nu a menționat la ancheta epidemiologică faptul că s-a întâlnit cu medicul cu doar câteva zile înainte şi că acesta este, astfel, un contact. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au confirmat faptul că există un dosar înregistrat pe numele asistentei medicale.

sursa: adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here