Femeie de 58 de ani, lăsată fără singurul venit lunar, de 142 de lei, după campania ministrului Muncii de identificare a persoanelor vulnerabile

0
114

Cetățeni ai României, fiți fericiți. Bugetul de stat este acum mai bogat cu 142 de lei pe lună. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a reușit să „economisească” imensa sumă de la o femeie de 58 de ani, care muncea zilnic pentru banii care abia îi ajungeau ”pentru pâine și lumină”, și care nu mai locuia în casa ei care stă să se prăbușească. Tăierea acestui ajutor social nu numai că ne va ajuta să echilibrăm deficitul bugetar, ci îi va ajuta pe ai noștri guvernanți să-și cumpere câteva MIG-uri la mâna a doua și hăinuțe cu etichetă.

La finalul lui ianuarie, ministrul Muncii Raluca Turcan a declanșat o campanie națională de verificare a beneficiilor de asistență socială. Unul dintre scopurile declarate era identificarea persoanelor „cu adevărat vulnerabile”, pentru a le oferi „sprijin în acord cu nevoile lor”. Pentru Vasilica, o femeie din Olt, în vârstă de 58 de de ani, absolventă de școală generală și beneficiara unui ajutor social lunar în valoare de 142 de lei, „sprijinul” a însemnat tăierea singurei sale surse de venit, scrie libertatea.ro.

Femeia a fost nevoită să plece din casa în care a trăit o viață, pentru că se dărâma pe ea. S-a mutat în casa fiicei sale, din comuna vecină. Primăria a decis să-i taie, din acest motiv, ajutorul de 142 de lei începând cu 1 februarie. Deși femeia muncește în comună pentru acei bani.

Ca să nu cadă casa peste ea, la propriu, femeia s-a mutat acum câteva luni la fiica ei, în Slătioara, o comună vecină. Mergea însă în Osica de Sus, de câteva ori pe lună, cu microbuzul, ca să presteze munca în „beneficiul comunității”, în schimbul ajutorului social. În valoare de 142 de lei, era singurul venit lunar al femeii. Îi ajungea de „lumină și pâine”. Ca să supraviețuiască, o mai ajută o soră de la București. Vasilica nu poate beneficia de pensie, pentru că nu are 15 ani lucrați oficial, stagiul minim de cotizare. „Am lucrat la CAP până s-au sfărâmat CAP-urile. Dar nu mă găsește nici acolo decât cu 8 ani”, spune aceasta.

În aprilie anul trecut, premierul Florin Cîțu, pe atunci ministrul finanțelor publice, spunea că cele mai mari cheltuieli din buget sunt cele cu asistența socială și cu personalul, așa că acele sectoare trebuie reevaluate.  „La nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici”, a spus în ianuarie ministrul muncii Raluca Turcan, referindu-se la oamenii care primesc ajutor social.

La finalul lui ianuarie, ministrul a declanșat o campanie națională de verificare a beneficiilor de asistență socială. Unul dintre scopurile declarate era identificarea persoanelor „cu adevărat vulnerabile”, pentru a le oferi „sprijin în acord cu nevoile lor”.

În decembrie, România a cheltuit aproape 47 de milioane de lei cu plata ajutorului social, la nivel național. Prin comparație, pentru indemnizația pentru creșterea copilului, statul a cheltuit 407 milioane de lei în aceeași lună, de aproape nouă ori mai mult. La nivelul UE, România este printre țările care cheltuiesc cel mai puțin pe măsurile de protecție socială, fiind depășită doar de Irlanda sau Malta.

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here