Târgu Jiu: Primăria pregătește proiecte în valoare de 115 milioane de euro pentru dezvoltarea orașului

0
45

Primăria municipiului Târgu Jiu pregătește proiecte importante pentru dezvoltarea orașului. Pentru punerea lor în aplicare, instituția va atrage fonduri europene prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională SV Oltenia. Potrivit primarului Marcel Romanescu, în exercițiul bugetar următor, 2021-2027, Primăria Târgu Jiu va putea accesa 115 milioane de euro.

„Suntem apreciați pentru faptul că am reușit să aducem la Târgu Jiu zeci de milioane de euro din fonduri europene. Avem în derulare proiecte importante și prioritare pentru dezvoltarea orașului și iată că munca noastră este apreciată chiar de către ADR SV Oltenia.
„Transport și iluminat public la standarde europene, dispecerat informatic integrat pentru creșterea fluidității rutiere și îmbunătățirea siguranței cetățenilor, parcuri amenajate, școli și grădinițe municipiul Târgu Jiu, prin POR 2014-2020” se arată într-un comunicat al instituției cu care noi am avut o colaborare excelentă.
Nu ne-am limitat la sumele specificate în comunicatul de presă, ci am reușit să obținem și alte sume rămase neaccesate de alte localități.
Dincolo de suma considerabilă alocată pentru municipiul nostru, trebuie menționat rezultatul accesării acestor finanțări. Chiar în acest moment sunt implementate proiectele care, într-un timp foarte scurt, vor schimba pentru totdeauna municipiul Târgu Jiu. Ne dorim un oraș modern, bine dezvoltat și de care să fim mândri. Primii și cei mai importanți pași au fost deja făcuți. Nu ne oprim aici. Pentru exercițiul 2021-2027, Primăria Târgu Jiu va putea accesa 115 milioane de euro. Sunt bani pentru care pregătim deja proiecte”, a anunțat  primarul Marcel Romanescu, pe pagina sa de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here