A fost prins deținutul care a fugit din Spitalul Craiova. Se ascundea într-un canal

0
157

Ion Soreanu, deţinutul de 53 de ani condamnat pentru omor care a evadat, în această dimineaţă, de la Spitalul din Craiova, a fost prins de polițiștii de la Penitenciarul Pelendava. Bărbatul se ascundea într-un canal din spatele spitalului.

„În urma activităţilor de căutare desfăşurate, evadatul a fost găsit de o echipă alcătuita din poliţişti din cadrul IPJ Dolj şi poliţişti din cadrul Penitenciarului Craiova – Pelendava.

Cel în cauza a fost găsit ascunzându-se în canalizarea din curtea interioara a spitalului”, anunţă autorităţile.

Reamintim că Ion Soreanu a evadat, în această dimineaţă, de la Spitalul din Craiova, unde era tratat sub pază. El se afla internat din data de 7 martie, cu ciroză hepatică gravă.

Potrivit directorului medical al SJU Craiova, Cristina Geormăneanu, în această dimineață, în jurul orei 6.00, asistentele medicale care au mers să administreze tratamentul pacienților au descoperit că deținutul nu mai era în salon. Bărbatul era păzit de un agent de la Penitenciarul Pelendava, însă polițistul stătea pe hol.

Detinutul este din comuna Malu Mare şi are o condamnare de 10 ani pentru omor, după ce şi-a înjughiat mortal iubita.

El a dispărut din Spitalul Craiova, la cinci zile de la internare.

Inițial, bărbatul ar fi încercat să coboare pe o frânghie improvizată.

Nu ar fi reușit, așa că ar fi ieșit pe un geam alăturat, ar fi sărit pe o pasarelă, de la etajul doi până la etajul unu, apoi ar fi coborât pe scări, până la parter.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here