Târgu Jiu: Chirurgul Neață, reținut. Procurorii au găsit 700.000 de lei în cabinetul medicului

0
539

Medicul Gheorghe Neață a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită. Anchetatorii au confiscat, în urma perchezițiilor de joi dimineața, suma de 700.000 de lei, bani pe care i-au găsit într-un dulap din cabinetul medicului.

“Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui medic chirurg din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Municipiul Târgu Jiu, cercetat pentru mai multe infracțiuni de luare de mită. Reținerea s-a dispus începând cu astăzi, 8 iulie 2021, orele 12:30, până în prezent s-au aprobat în cauză 13 infracțiuni de luare de mită. Inițial au existat patru denunțuri , patru martori denunțători, care au conturat faptul că medicul chirurg respectiv condiționează actul medical, pretinzând și primind sume de bani. Ulterior, potriviți probatoriului administrat în cauză, s-a stabili că este real  ceea ce s-a semnalat inițial, iar în perioada 6 – 16 iunie 2021, din administrarea parțială a probatoriului administrat, a rezultat că medicul chirurg respectiv a primit sume de bani și diferite bunuri, de la un număr de nouă persoane. Urmează ca în perioada următoare, să fie evaluat materialul probatoriu, administrat ulterior și date de 16 iunie 2021 până astăzi, când s-a efectuat, în baza mandatului emis de judecător, percheziția domiciliară, la cabinetul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Municipiul Târgu Jiu, cu ocazia acestei percheziții domiciliare efectuate astăzi, a fost  identificată în cabinetul medical suma totală de peste 710.000 de lei, aflați intr-un în dulap din lemn, dintre care 52.200 în lei, iar restul în valută, euro și lire sterline. De asemenea, au fost identificate mai multe bunuri, respective băuturi alcoolice, parfumuri, țigări, cafea, care se aflau în cabinetul medical și cu privire la care există suspiciunea că proveneau din această infracțiunea de luare de mită”, a declarat prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu.

Procurorii care anchetază cazul  au transmis că medicul a fost interceptat, zilnic, pe parcursul mai multor luni, chiar în cabinetul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here