Copil de 13 ani, aflat în plasament la un asistent maternal, găsit spânzurat în grajdul locuinței

0
64

Un copil de 13 ani a fost găsit mort în grajdul unei locuințe din Localitatea Dodeşti, judeţul Vaslui. Acesta se afla în plasament la un asistent maternal şi s-ar fi sinucis.

„Ambulanţa din Bârlad a intervenit în această după-amiază în localitatea Dodeşti pentru un băiat în vârstă de 13 ani victimă a unei posibile tentative de suicid prin spânzurare. Din nefericire, medicul din echipaj a declarat decesul acesteia deoarece semnele ireversibile ale morţii erau deja instalate. (…) Copilul plecase din casă de la ora 11.00 şi a fost găsit spânzurat în grajdul locuinţei în jurul orelor 15.00″, a precizat dr. Daniel Ungureanu, din cadrul SAJ Vaslui.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, a declarat, că poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind efectuate cercetări pentru ucidere din culpă, relatează Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi, copilul nu avea aparent niciun motiv pentru a recurge la gestul său. Băiatul se afla în plasament la familia respectivă de la vârsta de 4 ani, era cunoscut ca un copil cuminte, care învăţa bine la şcoală şi era iubit de familie.

Sursa foto:observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here