Situație fără precedent într-o clinică din Chișinău. După ce a trecut printr-o procedură de donare a sângelui, un tânăr în vârstă de 35 de ani originar din Cahul, a venit a doua zi la centru o și a cerut să i se returneze sângele donat.
“Era o zi obișnuită de muncă, venisem la serviciu cu jumătate de oră înainte pentru că aveam niște treburi de terminat din ziua precedentă. Pentru un moment am auzit câteva voci pe culoarul centrului, dar nimic nu era straniu. Apoi am zărit la fereastra recepției un tânăr în pielea goală, care avea în mâna stângă un borcan de sticlă, iar în cea dreaptă o pungă. Acesta începuse a striga la noi precum că are nevoie de sângele pe care l-ar fi donat cu câteva zile mai devreme. Noi am încercat să liniștim, dar din păcate nu ne-a reușit. Am fost nevoiți să solicităm pază dar și o echipă de psihologi pentru a-l calma”, a declarat o angajată a Centrului de Transfuzii Chișinău.
Tânărul le-a spus angajaților centrului că vrea să ducă sângele la o vrăjitoare.
“Medicii noștri de gardă au încercat să explice că acest lucru este imposibil, dar tânărul nu se dăsea bătut motivând că are nevoie de sânge pentru a-l duce la o oarecare vrăjitoare. Acesta fiind lucid a început să descrie cu lux de amănunte un ritualul de magie neagră în care elementul de bază este sângele de bou și părul de capră, lucruri pe care țiganca le-a cerut de la el”, a precizat Monica Volcu, purtătorul de cuvânt al centrului, pentru moldfy.com.
Într-un final totuși tânărul nu și-a obținut sângele înapoi. În aceeași zi a fost încarcerat și plasat în izolatorul pentru oameni cu deficiențe mintale din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Chișinău. Reprezentanții clinicii de donare a sângelui din Chișinău spun că în urma acestei situații sunt nevoiți să elaboreze un contract care se va semna între donator și centru în care se stipulează mai multe puncte. Una dintre cele mai importante clauze va fi faptul că pe viitor, centrul nu se angajează în returnarea sângelui sau a componentelor sangvine care au fost donate de către donator.
Sursa: moldfy.com.