Rafila îi taie elanul lui Arafat: Și-a făcut bine treaba, dar măsurile trebuie luate de Ministerul Sănătății, nu de altă instituție

0
193

Deputatul PSD Alexandru Rafila, propus pentru funcția de ministru al Sănătății, spune că măsurile sanitare ar trebui luate de Ministerul Sănătății și nu de altă instituție. El a făcut referire în acest caz la Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de secretarul de stat Raed Arafat, care face parte din Ministerul de Interne. Mai exact, Rafila afirmă că în ultima perioadă structura condusă de Arafat a intrat peste competențele Ministerului Sănătății.

„DSU şi-a făcut foarte bine treaba în România şi domnul doctor Arafat este un foarte bun profesionist. Dar politica de sănătate şi sănătate publică o face Ministerul Sănătăţii. Măsurile de sănătate publică trebuie luate și asumate de Ministerul Sănătăţii. Nu se poate ca aceste măsuri cu impact pe sănătatea publică să fie aprobate de o altă structură, iar Ministerul Sănătății să răspundă. Voi avea o discuţie la nivelul Guvernului, încât acest mecanism să fie schimbat, iar Ministerul Sănătății să aibă toate pârghiile la dispoziţie, inclusiv date despre situaţia din timp real. Nu putem să lucrăm ca o anexă a unei suprastructuri”, a mai declarat Alexandru Rafila.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here