Revoltător! Mai mulți bătrâni, bătuți, sechestrați și șantajați de angajații unor cămine private din București

0
11

Patru angajați ai unor cămine private de bătrâni din Sectorul 6 au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au sechestrat, agresat și șantajat mai mulți vârstnici pentru bani. Doi au fost prinși când au obligat un bătrân să scoată 65.000 de lei din bancă.

Poliţiştii din Bucureşti au făcut, joi, 7 percheziții într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă, șantaj, tentativă la înșelăciune în formă continuată, tâlhărie, fals intelectual și uz de fals.

Secția 20 Poliție fusese sesizată, pe 27 martie, de către directorul unei sucursale bancare, că la sediul agenției s-a prezentat o persoană vârstnică, însoțită de alte 2 persoane, al căror comportament i-a creat suspiciuni, solicitând efectuarea unei retrageri de 65.000 de lei.

Astfel, polițiștii au reușit să prindă în flagrant cele două persoane, un bărbat și o femeie, care ar fi determinat persoana în vârstă să accepte transferul sumei de 65.000 de lei din conturile personale în conturile societății la care erau angajați cei doi.

Ulterior, din probe a reieșit că, în perioada septembrie 2021- iulie 2022, șase femei și un bărbat cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, angajați la două cămine private de bătrâni din Sectorul 6, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanelor aflate în aceste centre, ar fi agresat 10 vârstnici, apoi i-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal și i-ar fi șantajat în vederea obținerii unor bunuri patrimoniale.

Trei femei cu vârste curpinse între 25 și 46 de ani au fost reținute. De asemenea, și bărbatul de 40 de ani a fost reținut, informează Poliția Capitalei. Ulterior, au fost prezentați instanței de judecată, dispunându-se față de aceștia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Secția 20 Poliție pentru 17 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, 15 infracțiuni de purtare abuzivă, 5 infracțiuni de șantaj, o tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, o infracțiune de tâlhărie, fals intelectual și uz de fals.

Conform unor surse judiciare, cu sprijinul SICE Sector 6, SIC sector 6 și a Secțiilor 21,22,25, polițiști din cadrul B.I.C. Secția 20 Poliție au dispus reținerea fata de suspecții G.i. administratorul S.C. CORSICA SRL, ce deține caminele de bătrâni Sf Parascheva și Sf Mina situate pe Calea Giulești sector 6, F.D.I , L.M.R. și D.A.C., toti 3 angajati ai societății.

In fapt printre alte infracțiuni comise angajații sus menționați, in perioada septembrie 2021- iulie 2022 prin violențe exercitate asupra persoanelor vătămate (bătrâni internați în centre ) au determinat pe unii dintre aceștia să i însoțească la unități bancare unde sa accepte transferul unor sume de bani in conturile societății în unele cazuri angajații folosind facturi fictive.

Totodată, angajații prin violența au deposedat un un bărbat de telefonul mobil și alte bunuri personale. Suspecții reținuți au fost prezentați la data de 15.07.2022 Judecătoriei Sector 6 cu propunere de arestare preventivă. Toți cei patru suspecți reținuți în cursul nopții au primit mandat de Arestare Preventiva, pentru 30 de zile.

Sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here