Un caz halucinant a avut loc într-o clinică privată din Târgoviște, acolo unde o femeie în vârstă de 51 de ani a murit în timpul unei investigații CT. Pacienta venise în unitatea medicală pentru a-și face investigații imagistice de specialitate, la trimiterea medicului. După ce a consumat substanță de contrast, femeia a început să acuze stări de rău.
Femeia fusese diagnosticată cu cancer la sân, în urmă cu două luni. Pentru a evita ca boala să avanseze, femeia făcuse o cură de citostatice, iar ulterior, aceasta a fost trimisă de medicul specialist să-și facă un TC ( tomografie computerizată) pentru a afla cum a evoluat boala.
În dimineața tragediei, femeia a acuzat stări de rău, însă a pus acest disconfort pe seama citostaticelor.
În timpul investigației, medicii i-au dat femeii să bea substanță de contrast, iar puțin mai târziu, femeia a acuzat stări de rău, chiar în timpul analizei.
Femeia s-a ridicat imediat în fund, a început să tușească foarte tare și să respire greu.
Medicii prezenți au chemat imediat Ambulanța, iar femeia a fost resuscitată zeci de minute în șir. Din păcate, după o oră, medicii au declarat decesul femeii.