Nouă troleibuze cu autonomie extinsă vor ajunge la Târgu Jiu, până în luna decembrie 2022.Acestea vor putea circula și în afara rețelei electrice, pe trasee spre Romanești, Preajba, Prelungirea Panduri sau Iezureni.
„Am cerut societății Transloc suplimentarea traseelor, în așa fel încât să putem acoperi și acele zone care nu au beneficiat până acum de aceste servicii. Vă reamintesc că avem în derulare încă un proiect, tot cu finanțare europeană, ce prevede modernizarea infrastructurii de transport în comun la nivelul municipiului Târgu Jiu, dar și achiziționarea a încă 15 troleibuze din care 6 tot cu autonomie extinsă”, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Rețeaua de transport în comun din municipiu este în plin proces de modernizare. Cei 180 de stâlpi din metal pentru troleibuz, vor fi și ei înlocuiți în perioada următoare.