InformatiaGorjului

Morega: Romanescu are prima șansă în lupta cu PSD la alegerile locale din 2020

Dan Ilie Morega, președintele Institutului de Analiză și Investigații Publice și Politice Gorj îl vede favorit pe actualul primar al Târgu Jiului, Marcel Romanescu, în lupta cu social-democrații pentru un nou mandat în fruntea municipiului. După ce analizat activitatea edilului-șef, Morega a conchis că acesta nu este omul biroului și are multe argumente pentru a-și convinge electoratul în 2020.

Minusurile lui Marcel Romanescu sunt că nu iese mai des în conferinţe să spună ce a făcut şi pe unde a fost, să pună oamenii în cunoştinţă de cauză pentru că el nu este ‘omul biroului’, ţine de fapt audienţele pe teren. A făcut acţiuni bune, are proiecte bune, dar acestea trebuie cunoscute. Are minusuri minore. Din punct de vedere major, s-a implementat foarte bine pe electoratul din Târgu Jiu”, a declarat Dan Ilie  Morega la Radio Infinit.

În ceea ce privește Partidul Social Democrat, Morega consideră că, deși s-a schimbat conducerea de la nivel central, formațiunea politică are mari probleme și în teritoriu, dat fiind faptul că nu vor să-și schimbe programul ideologic.

Cei de la PSD tac mâlc, nici nu şi-au desemnat candidatul. PSD-ul este acum partidul de pe locul doi, e greu pentru candidatul lor să vorbească de proiecte. Partidul are mari probleme şi nu vrea să se reformeze, are în frunte aceiaşi baroni. Nu vor să-şi schimbe programul ideologic”, a mai precizat Morega.