Doi poliţişti din judeţul Brăila, un bărbat de 45 de ani şi o femeie de 21 de ani, şi-au pierdut viaţa, marți seară, într-un accident de circulaţie, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare. Cei doi agenți lucrau la o secție de politie din orașul Ianca.
Marți erau în patrulare, în apropierea comunei Șutești, când polițistul care se afla volan, ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Alături de el se afla o tânără agentă de 21 de ani. În urma impactului puternic, mașina a fost cuprinsa de flăcări, iar cei doi au rămas încarcerați. Accidentul s-a produs în afara localității , astfel că nimeni nu a putut să le vină în ajutor.
Polițistul de 45 de ani mai avea puțin până să iasă la pensie, iar tânără de 21 de ani lucra în poliție de câteva luni. Din păcate, aceasta a fost ultima patrulare pentru ei.

„Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila , au decedat, în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleanțe familiilor colegilor noștri și tuturor celor care i-au cunoscut. Referitor la cauzele accidentului rutier, vă informăm că în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Brăila.
Sursa video: obiectivbr.ro





































