Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj fac anchetă după ce asociația condusă de doi profesori din județ, care a organizat tabere în Statele Unite ale Americii și Japonia, a abandonat aproximativ 80 de copii pe aeroporturile din Milano, Doha și Tokyo, fără să mai cumpere şi bilete de avion pentru întoarcerea tinerilor acasă. Asociația Young Partners For Civil Society Development din Târgu Jiu aparține unor cadre didactice, soț și soție. Organizația este că a încasat sume importante pentru organizarea taberelor dar la mijloc ar fi o înșelătorie. O parte dintre excursioniști au reușit să ajungă la București, după ce părinții și reprezentanți ai Ministerului de Externe le-au cumpărat bilete de avion
”Având în vedere articolele apărute în mass-media, referitoare la modul defectuos al organizării unei deplasări în străinătate, de către Asociația Tineri Parteneri pentru Dezvoltarea Societății Civile, pentru un grup de elevi, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapta prevăzută si pedepsită de articolul 244 alin.1 Cod Penal, urmând ca după administrarea întregului material probator sa fie propuse măsuri legale. Cercetările se vor efectua sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Fundația Young Parteners For Civil Society Developement Association este condusă de Iulian Ghinoiu și soția lui, profesori în Gorj. În anul 2017, inspectorii Ministerului Turismului au sancţionat această asociaţie cu suma de 30.000 de lei pentru că desfăşura activităţi specifice unei agenţii de turism fără a deţine, însă, licenţă de turism. Asociaţia organiza excursii sub pretextul unor tabere pentru copii. Controlul s-a desfăşurat în urma unei sesizări depuse de un părinte care a fost nemulţumit şi a considerat că minorii care au luat parte la acea tabără au fost puşi în pericol.





































