Arestată după ce și-a ucis în bătaie copilul de 9 ani

0
1367

Caz cutremurător la Cluj Napoca. Un băiețel de doar 9 ani a fost găsit mort în casă, după ce a fost bătut cu bestialitate chiar de către propria mamă. Femeia a fost cea care, în noaptea de sâmbătă spre duminică a sunat la 112 și a alertat autoritățile însă nu și-a mărturisit crima, ci, pentru a scăpa basma curată a declarat că atunci când s-a întors din oraș l-a găsit pe cel mic decedat.

Anchetatorii, ajunși la fața locului, au descoperit trupul fără viață al minorului brăzdat de răni și vânătăi. Din primele cercetări, se pare că băiatul ar fi sfârșit în urma unei bătăi crunte.

″În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea copilului a fost una violentă şi a survenit ca urmare a agresiunilor suferite. Mama a fost reţinută şi urmează a fi prezentată în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului”, informează IPJ Cluj.

În apartamentul în care a fost găsit copilul locuiau mama acestuia împreună cu iubitul ei, dar şi cei doi fraţi ai băiatului, în vârstă de 12, respectiv 9 ani. Procurorii o suspectează acum pe femeie de crimă. Atât mama copilului cât și concubinul acesteia au fost duși la audieri, iar, în cele din urmă, femeia și-a recunoscut fapta.  Ceilalţi doi copii au fost preluaţi de medici. Cel mai probabil vor ajunge într-un centru maternal unde vor primi consiliere psihologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here