Două persoane de etnie romă din Târgu Jiu s-au ales cu o amendă de 500 de lei fiecare, după ce polițiștii locali le-au surprins în timp ce vindeau încălțăminte second-hand pe strada 22 Decembrie din municipiu.
”În scopul exercitării atribuțiilor de serviciu prevăzute de Legea 155/2010 a poliției locale, precum și în contextul prevenirii îmbolnăvirii polpulației cu noul coronavirus, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a intensificat verificările pentru combaterea comerțului ambulant, desfășurat în locuri neautorizate.
Astăzi, 13.03.2020, în jurul orei 10:00, agenții noștri au depistat două persoane care comercializau încălțăminte second-hand pe strada 22 Decembrie 1989, în jurul acestora aflându-se circa 12 – 15 potențiali cumpărători care își alegeau marfa împrăștiată pe caldarâm.
Polițiștii locali din cadrul Biroului Comercial au confiscat 302 bucăți de încălțăminte uzată, aplicând totodată sancțiune contravențională în valoare de 500 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 R.
Totodată, facem precizarea că în acestă perioadă vor fi efectuate verificări pentru depistarea persoanelor care comercializează pe stradă produse alimentare provenite din gospodăriile proprii (lapte, ouă, brânză, etc), în locuri neautorizate în acest sens, ținând cont de faptul că anumite produse sunt expuse direct pe sol, cu nerespectarea normelor minime de igienă şi trasabilitate a acestora.
Facem apel la toți cetățenii să nu încurajeze un astfel de comerț, să nu cumpere produse expuse spre vânzare în spații improprii și să respecte toate recomandările instituțiilor abilitate, referitoare la prevenirea răspândirii COVID-19, inclusiv păstrarea unei distanțe de cel puțin 1m față de alte persoane”, au transmis polițiștii locali.
⚠️ RESPECTAȚI NORMELE DE IGIENĂ ȘI SĂNĂTATE PUBLICĂ!
În scopul exercitării atribuțiilor de serviciu prevăzute de Legea 155/2010 a poliției locale, precum și în contextul prevenirii îmbolnăvirii polpulației cu noul coronavirus, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a intensificat verificările pentru combaterea comerțului ambulant, desfășurat în locuri neautorizate.Astăzi, 13.03.2020, în jurul orei 10:00, agenții noștri au depistat două persoane care comercializau încălțăminte second-hand pe strada 22 Decembrie 1989, în jurul acestora aflându-se circa 12 – 15 potențiali cumpărători care își alegeau marfa împrăștiată pe caldarâm.Polițiștii locali din cadrul Biroului Comercial au confiscat 302 bucăți de încălțăminte uzată, aplicând totodată sancțiune contravențională în valoare de 500 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 R.Totodată, facem precizarea că în acestă perioadă vor fi efectuate verificări pentru depistarea persoanelor care comercializează pe stradă produse alimentare provenite din gospodăriile proprii (lapte, ouă, brânză, etc), în locuri neautorizate în acest sens, ținând cont de faptul că anumite produse sunt expuse direct pe sol, cu nerespectarea normelor minime de igienă şi trasabilitate a acestora.Facem apel la toți cetățenii să nu încurajeze un astfel de comerț, să nu cumpere produse expuse spre vânzare în spații improprii și să respecte toate recomandările instituțiilor abilitate, referitoare la prevenirea răspândirii COVID-19, inclusiv păstrarea unei distanțe de cel puțin 1m față de alte persoane.
Publicată de Poliția Locală Târgu Jiu pe Vineri, 13 martie 2020