Ghinion! 3 hoți au pierdut la locul faptei declarația pe propria răspundere

0
223

Trei bărbaţi în vârstă de 36, 41 şi 45 de ani au încercat să jefuiască o cramă de vinuri din regiunea Bordeaux, Franţa și au fost prinși rapid după ce au uitat la locul faptei declaraţia pe proprie răspundere, scrie Mediafax. Faptele s-au petrecut vinerea trecută. Cei trei au mers la o cramă din regiunea Gironde (Bordeaux). În timp ce doi dintre ei au distras atenţia proprietarului de vin, al treilea a mers în camera unde se afla casa de marcat.

Lucrurile nu au mers însă așa cum și-au dorit. Nu numai că în casa de marcat au găsit doar 40 de euro, dar au fost demascaţi de vânzătorul care a reuşit să-i pună pe fugă. În grabă, cei trei hoţi au pierdut declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru a ieşi din casă pe timp de izolare. Prin urmare jandarmii nu au avut mari dificultăţi în a găsi echipa de hoti. Au mers direct la adresa indicată în document. Cei trei vor fi judecaţi la Curtea Penală din Bordeaux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here