A fost nevoie de un primar liberal pentru ca lucrările la stadionul din Târgu Jiu să fie finalizate

0
1641

Reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, ministrul Dezvoltării dar și mai mulți parlamentari au venit astăzi la Târgu Jiu când constructorul a predat noua arenă sportivă, Primăriei municipiului. Niciun reprezentant al unei alte formațiuni politice nu  a fost invitat în orașul lui Brâncuși ci doar social-democrați. Nimic surprinzător dat fiind faptul că reprezentanții PSD Gorj au organizat în secret întâlnirea, fără să îl înștiințeze pe primarul Marcel Romanescu, deși edilul este cel care trebuie să semneze procesul de predare-primire.  Întrebați de jurnaliști de ce tocmai acum, în campania pentru prezidențiale au venit la Târgu Jiu pentru predarea stadionului și de ce nu au fost gata lucrările în urmă cu trei ani, așa cum ar fi trebuit, garnitura de pesedei a tăcut mâlc. Au rămas fără replică, fiind convinși că vor reuși încă odată, să o dea după cireș.  Marcel Romanescu, singurul liberal prezent printre gașca de pesediști a fost însă cel care a luptat și a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările la stadion. A fost nevoie de un primar liberal să finalizeze investiția pe care social-democratii trebuiau să o fi recepționat deja din anul 2016. Reprezentanții PSD își fac acum campanie „pe spinarea” unui liberal care le-a dat o lecție despre ce înseamnă să pui cetățenii pe primul loc și nu propriile tale interese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here