Fără scrupule! PSD-iștii vor să le interzică târgujienilor accesul la ședințele de Consiliu Local

0
1613

Măscăricii PSD nu încetează cu bătaia de joc la adresa târgujienilor. După ce primarul Marcel Romanescu a decis să organizeze o ședință de Consiliu in Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, trei dintre aleși, Aurel Popescu, viceprimarul municipiului, Eduard Lădaru, consilier ALDE și PSD-istul Alexandru Picui au inițiat un proiect de hotărâre, care, dacă va fi aprobat, va interzice desfășurarea ședințelor de consiliu in alte locații, iar cetățenii nu vor avea voie să participe la acestea decât „in limita locurilor disponibile”. Garnitura de pesedei ii sfidează astfel, cu o nesimțire crasă, pe  locuitorii orașului, pe micii sportivi dar și pe părinții acestora care au solicitat o ședință publică în Sala Sporturilor pentru a se rezolvă  cât mai repede problema Clubului Sportiv Municipal.

„Participarea persoanelor la ședințele publice se va face în limita locurilor disponibile în sala de ședințe, în ordinea cu precădere dată de interesul asociațiilor legal constituite în raport cu subiectul ședinței publice, stabilită de persoana care prezidează ședința publică. Ordinea cu precădere nu poate limita accesul reprezentanților mass-media la ședințele publice. Ședințele Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu vor avea loc în sala de ședințe a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, în sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, din Bulevardul Constantin Brâncuși, nr. 19, iar în mod excepțional ședințele Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu pot avea loc în altă locație, numai cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu”, se arată în proiectul de hotărâre pus la cale de cei trei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here